El.

Tocmai ce mi s-a dus si ultimul gram de fericire. In doar cateva secunde pot spune ca am pierdut tot. Cu ce am ramas? Cu pielea care imi acopera oasele si o inima a carei batai sunt nefolositoare in clipa aceasta. Mi-au mai ramas doar acele degete medii care mai au curajul uneori sa picteze. Au ramas doi ochi caprui si goi cu care privesc spre cer. Momentul greu vine atunci cand realizezi ca toate planurile pe care ti le-ai facut nu mai au nici o sansa sa devina realitate, pentru ca lipseste ceva, sau mai bine zis, lipseste cineva. E dureros sa crezi ca toate vorbele dulci si calde au fost doar niste vorbe aruncate in vant, iar apoi sa vezi cum ti se intoarce spatele cu nepasare. Exact in momentul in care aveai cea mai mare nevoie ..Tot ce pot face in momentul acesta este sa-mi ascund toata durerea si goliciunea pe care a lasat-o sub zambetele mele false. Timpul care trebuie sa treaca pana toate cioburile inimii se vor intregi va trece al naibii de greu. As vrea sa sterg trecutul cu un burete parfumat si sa plec intr-un loc de unde as putea s-o iau de la inceput. Muzica noua, chipuri noi, cladiri noi, zambete venite cu adevarat din inima. Mi-ai furat visele si le-ai dat pe nimic .. Ei bine, nu asa se face! Dar nu mai are rost sa vorbesc despre asta .. Acum te las.

Am devenit atat de .. nu stiu, rece, razbunatoare, poate putin cruda .. poate putin mai mult ca el! Si imi place! Chiar imi place sa ma simt ca el, ba chiar imi doresc foarte tare sa vad lumea prin ochii lui, fapt ce cred ca m-ar face sa inteleg multe, fapt ce s-ar putea sa ma faca sa scarbesc lumea cu totul, s-o condamn, s-o gasesc vinovata si sa o crestez pana la sange! Asa mi-as da seama ca tot ce am reusit pana acum, tot ce am facut, ce am cladit a fost cu ajutorul lui, doar cu al lui, nimeni altcineva nu m-a ajutat..
EL, personajul pozitiv, a fost aici sa vada cum ma zbat, cum incerc sa ma ridic, cum incerc sa-mi creez o viziune despre mine si despre viata. Daca m-ar fi ajutat im momentul in care abisul parea infinit, dar totusi ii puteam auzi undeva capatul m-as fi simtit bine pentru ca asa aveam impresia ca cineva simte ceva pentru mine, si ii pasa si ca se intereseaza si nu stiu ce ..dar astea-s abureli avand in vedere ca ma resemnam si reveneam la vechea metoda..  Dar el? Nu! El a preferat sa-mi dea cu tifla-n nas, sa-si piarda deseori calmul, sa ma trateze cu dusuri reci zilnice si sa ma lase sa il vreau aici, langa mine, dar sa nu il am doar cand ma vroia el. Intodeauna am iubit la el modul lui unic de a-mi arata ca viata este reala si se joaca pe platouri reale, fara scurtmetraje sau lungmetraje, fara sa spuna cineva "Cut" si sa te arunci pur si simplu in gol pe premisa ca vrei sa vezi cum e sa zbori si sa pici in picioare mai viu si fericit ca niciodata, fara pauze de tigare intre scena 2 si scena 3.. Mi-a aratat ca viata nu are "stop" sau "replay", are doar un "play" din prima zi in care faci ochi.
As vrea sa se intoarca din calatoria lui, cum a fost inainte..  sa stam la povesti, sa tac doar si sa-l ascult si din cand in cand sa zambesc si eu ca tampita, apoi sa rabufnesc dintr-o data si sa ii povestesc toate chestiile care s-au adunat in lipsa lui, sa ma lase sa stau cu capul plecat pe umarul lui, sa ma asculte in liniste, sa-mi faca praf buza de joc, colorand-o in violet, si eu sa-mi infig discret unghiile in carnea lui in asa fel incat sa nu il doare deloc, doar sa ii ramana un semn cat de minuscul impregnat.

Si daca am sa fiu eu fara prejudecati atunci el cred ca va fi multumit!