28.02.2016 - frânturi.

a intrat precum intră în casă un copil care aduce după el o veste grea și proastă. avea privirea pierdută și căuta ceva împrejur. ea nu l-a deranjat. aștepta. nu știa ce. l-a lăsat pe hol și s-a întins în pat. era fericită că nu se putea gândi la lucrurile ei, atmosfera se calmase și ea zâmbi. un zâmbet pe care îl crezuse pierdut, un gând lucid și satisfăcător, i se făcuse cald când el intră și se așezase pe fotoliu, al lui preferat!

-Nu te așteptam astăzi hei!

-Nu aveam de gând să vin, a fost așa, pe moment. Îmi place cum ți-ai continuat picturile, credeam că le vei șterge după .. 

-Nu am de ce să le șterg. Au fost niște alegeri care le-am asumat cu brio. Mă bucur că ai venit, consider prezența ta un feedback, a zis ea zâmbind. 

-Nu e un feedback, - ! Suntem noi! Mă uit la tine și mă gândesc prin câte am trecut. Mă uit la tine cea de atunci, și la mine bineînțeles, și la tine acum. Cât de distruși eram când ne-am întâlnit. Prima noastră ceartă și prima dată când ai spus 'prefer să ieșim cu e ..

-Ce vorbești ?!

-Lasă-mă să termin. Cu el. Adica eu, când nu cunoșteai pe nimeni din anturaj. Lăsând la o parte ce a urmat după, acel timp în care n-am știut nimic unul de altul, cum am trecut de la cunoștințe, la cei mai buni prieteni, la iubiți, apoi străini care s-au regăsit și au devenit din nou prieteni. Nu imi vine să cred cât de mult am ținut unul la altul atunci, și acum nu simțim nimic. E o minune, nu crezi?

-Ți-am m..

-Ascultă ființă, nu am terminat, nu înțelege greșit! Mă uit la relațiile noastre, la cât de complicate sunt, la cât de multe neintelegeri se nasc din prostii.. doar din prostii! Sunt mulțumit că te-am păstrat ca prietenă. Sunt mulțumit că am ceva sigur. Mă înțelegi? Nu am venit cu aceiași idee pentru care am venit atunci, am venit să îți spun că sunt mai fericit ca niciodată. Noi ne potriveam prea mult, și nu e bine să ai puține diferențieri. Sunt fericit cu S., suntem diferiți și încercăm pe cât putem să ne completăm, cred că încep să iubesc și e minunat. Dar promit că o voi face cu cap, voi avea grijă,  s-a terminat cu apelurile triste, cu supărările, pentru amândoi să știi. Nu trebuie să fi ceva pentru o persoană anume măi. Ea m-a învățat asta, trebuie să te uiți la oamenii care te iubesc. Ok? 

-Ăm..uf, e cam mult de comentat frate. Nu sunt supărată, sunt chiar bine, apreciez că ai venit să îmi spui asta, dar o știam să știi. Simt la fel, ești dovada vie că există oameni speciali. Acum.. nu simt nevoia să spun nimic. Sunt împăcată. 

-Stăm în liniște dacă dorești, după care plecăm, am să îți arăt ceva. Dar înainte de asta te rog scrie această conversație, o vom reciti când ne simțit inutili.
a rămas serioasă, însă absentă. nu se gândea la nimic. era un vid în mintea ei, o ceață cumplită care o împiedica să mediteze. dar se bucura din tot sufletul pentru că eforturile ei depuse pentru a menține o prietenie, cu toate riscurile si obstacolele ei, au meritat! dar nu e tot ce își dorea. ceva lipsea. rana din piept a început a pulsa, trezind-o la realitate. cu fiecare șoc, bătăile inimii încetineau, și ea dorea să-şi închidă ochii.
-Nu vreau să mă întorc acolo, a zis. E trist, a devenit trist acel loc. Sunt multe suflete, să știi, doar că-mi sunt străine toate. Aş vrea să rămân aici, acasă, unde ar trebui să îmi fie sufletul, lângă mama...
-Nu ai cerut ajutorul până acum, nu o face acum. Pleacă, continuă-ți lupta. Vei mai avea destule. Nu închide ochii ființă, nu e timpul.

și în acel moment, și cel mai bun prieten era străin. ca ultim gând a răsunat vocea ei prin tot universul - 'Hei, suflete! Vino acasă! Să știi că îmi lipsești, chestie pe care nu ți-am spus-o. '