confesiuni

Scumpă,
..nu te-am judecat niciodată că nu ai fost aici și nu te voi judeca, pentru că mi-ar fi greu să te primesc înapoi. cea mai importantă 'etapă' a vieții mele s-a dus, ai pierdut-o, chiar dacă îmi doream să fi acolo să ma tragi de mânecă atunci când greșeam sau cădeam în penibil, să mă încurajezi și să schimbi ceva! atunci putea fi altfel, mă puteai salva!
de acum înainte nu mai ține nici o schelă, construcțiile se prăbușesc și noi ne ascundem prin praf și bolovani. nici eu nu mai sunt aceiași, mi-am schimbat concepțiile și viziunea asupra lumii, n-as mai putea avea speranțe. mă gândesc că în locul unui castel am putea construi un zid între noi, deoarece eu nu am putere să îl mai țin ridicat sau poate din simplu motiv că sunt doar un jeg și singurul om care nu și-a dat seama de asta e El! ..dar, de unde..?
dar știi ce am văzut eu? tu nu te-ai schimbat deloc! ..doar că atunci nu îți permiteai, și singurul lucru schimbat la tine probabil e privirea, zic și eu, n-am de unde ști. îmi dau seama că nu te-ai schimbat pentru că dacă mă gândesc ce e în capul tău m-aş găsi în exact aceiași ipostază ca acum câțiva ani ..nu-mi permit să mă gândesc la câți ani au trecut, având în vedere că în ultimul timp am încetat să mai vorbim, apăi să ne luăm rolurile în serios. e o rușine, știu, faptul ca m-am obișnuit cu gândul că ți-am greșit și m-ai presus de toate m-am obișnuit fără tine, fără iertarea ta și cu ideea că suntem pe drumuri separate.
adevărul e că îmi era dor de tine.