braindamage

m-am trezit când s-a agățat de piciorul meu și m-a mușcat. se pare că în vis nici păianjenii nu sunt ceea ce par, se dădea drept gândac.
sunt destul de convinsă că am înnebunit, deoarece am rămas singură de o zi și deja tremură și vibrează ghiuveta, centrala am impresia că vomită iar in camera mijlocie parchetul prinde glas noaptea, doar că nu știe a vorbi și se vaită în zadar.

și acum că mă uit la ce am scris realizez că sunt stările mele, poate așa le percepe mintea mea de doi bani. sper doar că Dumnezeu în momentul acesta scrie indicațiile scenice, m-am pregătit pentru ce e mai rău, până la urmă mi-am făcut-o singură.

am sentimentul că în acest moment sunt forțată să migrez. am simțit asta în timp ce mă grăbeam să-mi sugrum umanitatea, asta se întâmpla cam ieri pe la apus când se intețea vântul și eu nu mai știam cum e să fi în siguranță.

la ora 5 am fost în picioare. mi-am smuls gândurile și m-am îndreptat spre bucătărie, nu am reușit să mănânc dar mi-am făcut o cafea. am pus și puțin lapte pentru a-mi mai inneca din amăreală, că și așa îs destul.

 oi fi penibilă, dar îmi lipsești, și nisipul mi-a intrat în ochi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

09. Iulie. 2017

27/3/2017

23.02.2016 -sătulă .