insomnie

A fost o zi lungă și ea era obosită. Stătea cu spatele lipită de zidul murdar și rece. Ploaia cădea ușor în jurul ei și parca pleoapele i se îngreunau cu fiecare picur. Îi venea să se întindă pe jos. Ațipi însă, a doua oară se trezi brusc, speriată, cu inima săltând, crezând că cineva era lângă ea. Picioarele îi erau înțepenite iar pătura îi alunecă de pe trup. Era într-un pat, știa că visase pentru că era rece. Perechi de umbre se defineau în intuneric, dansând și umplând pereții de un alb bolnav. Vroia să bea ceva pentru a-şi șterge putrezeala, se ridică și atunci își simți oasele bătrâne, grele și uscate. Pașii o conduseră spre bucătărie, unde, de data aceasta, dansau parcă prinse de o lumânare umbrele sale. Înecă flacăra în degetele ei, nu-şi suporta goliciunea trupului. Și la ce folos, nu o interesa. Dacă n-avea să îl atingă nu mai avea nevoie de ele. Suflet n-avea.
Și așa, toată puterea s-a dus pe gânduri.

e ora 9 și inima te vrea.