A sick mind.

Ce faci? :) Cred ca mi am rupt tot ce mai aveam întreg din mine sa pot sa dau send la un nenorocit de mesaj. Mi am futut mâinile și mi am ros buzele. Am fumat dublu și am stat în geam de parca aveam din nou 18 ani. Și pana la urma ce naiba e asta? Ma întorc contra oricărei dorințe ale mele și stau ferma cu spatele. Îmi vine sa urlu și sa zbiera ca și cum ploaia ar fi de vina pentru un alt eșec pe care îl așez în dosar. Îmi cos buzele cu răni și ma încrunt de parca cineva m ar lovi cu un bici și eu as înghiți durerea. E doar o alta seara de sâmbătă și un alt sentiment care mi întărește neputința. Dar nu e ceva necunoscut, nu... e ceva ce cunosc foarte bine, mai bine chiar decât pe mine. O grămadă de nopți întregi târzi, dar puține dimineți. Aaah m am saturat de rahaturile astea chiar dacă mai am obișnuit în același timp. Aștept sa plec și sa ies din chestia asta în care am intrat din nou, și sa trăiesc cu iluzia ca nu știu de ce mama naibii am un gol în mine. Pentru ca, la naiba, acu...

*realizez că atât de repede trece timpul când ești cu cineva, 3 ani au trecut exact cum cădea pisica mea de la balcon. și e chestia aia, că atunci când ești cu cineva mai mult decât 3 ani deja nu îl mai suporți, și zici ca dragostea s-a dus la mama naibii. dar când ai inima prinsă în carne parcă mai greu trece timpul și încep certurile cu tine. problema e când vrei să te desparți și ghici ce, nu poți. si stai supărat și îți dai seama că de fapt timpul trece. am rătăcit multă vreme ca să ajung acum să spun măcar că mă cunosc. dacă stai să te gândești, 21 de primăveri nu sunt multe, dar sunt suficiente. te-am prins de încheietură pe prag de plecare. te-am crezut doar când te-am văzut pășind. în disperarea mea te-am implorat să rămâi, că m-au trădat și ochii și corpul care deja-mi tremura. ți-ai continuat pașii însă, convins fiind că alegerea ta e pentru amândoi și era destul încât să o consideri justificată. tu vedeai cum lumea mea se destrăma și îți spuneai că nu mai poți să rămâi. n...

a intrat precum intră în casă un copil care aduce după el o veste grea și proastă. avea privirea pierdută și căuta ceva împrejur. ea nu l-a deranjat. aștepta. nu știa ce. l-a lăsat pe hol și s-a întins în pat. era fericită că nu se putea gândi la lucrurile ei, atmosfera se calmase și ea zâmbi. un zâmbet pe care îl crezuse pierdut, un gând lucid și satisfăcător, i se făcuse cald când el intră și se așezase pe fotoliu, al lui preferat! -Nu te așteptam astăzi hei! -Nu aveam de gând să vin, a fost așa, pe moment. Îmi place cum ți-ai continuat picturile, credeam că le vei șterge după ..  -Nu am de ce să le șterg. Au fost niște alegeri care le-am asumat cu brio. Mă bucur că ai venit, consider prezența ta un feedback, a zis ea zâmbind.  -Nu e un feedback, - ! Suntem noi! Mă uit la tine și mă gândesc prin câte am trecut. Mă uit la tine cea de atunci, și la mine bineînțeles, și la tine acum. Cât de distruși eram când ne-am întâlnit. Prima noastră ceartă și prima dată când ai sp...

nu am putut să mă abțin. am auzit că ai pe cineva. recunosc că am fost puțin sceptică, dar mă bucur mult pentru tine. era timpul să îți refaci viața și să fi fericit în continuare. știu că încă citești, de-asta îți urez aici toate cele bune și fericirea pe care ți-o doreai de atât de mult timp. sper că nu e prea ciudat să îți spun să profiți de timpul tău și de oportunități pentru că meriți ! e bizar că am avut dreptate și de data aceasta, acum îți spun eu să îți amintești ultima conversație. cu toate cele. îți doresc tot binele din lume. astea fiind spuse revin la mine și la poveștile mele. după atâtea zile super încărcate mă simt mai obosită ca niciodată. și totuși, vreau să scriu. seems like the right thing to do. mi-a sunat telefonul zilele astea, după ce primisem 2 mailuri pe care nu m-am deranjat să le citesc, eram grăbită, iar când m-am oprit din fuga mea uitasem de ele. respiram greu și nu am vrut să răspund. m-am uitat la mailuri, erau semnate eu, the handsome one . adic...

te-am uibit ca pe un copil când te alintai, în seara în care fugeam pe străzi să nu întârziem la concert. te-am iubit ca pe un bărbat când mă sărutai pe frunte, când mă țineai în brațe pentru că îmi era frig și când îmi spuneai să am grijă de mine deși aveai tu. și când mă făceai să mă simt în siguranță, sau când ți-am cunoscut părinții și îmi era teamă că o voi da în bară. te iubeam și când îmi povesteai despre scopurile tale și mă făceai să mă gândesc la ale mele. te-am iubit ca pe un tip la început, când zâmbeai și nu știam dacă e așa, pur și simplu, sau zâmbești pentru că îmi sclipeau ochii când te priveam. te iubeam și când mă mușcai de nas, ma gâdilai sau mă ciupeai, când veneai obosit dar mă țineai în brațe până adormeam, când îmi spuneai că sunt frumoasă, chiar dacă eram ciufulită și somnoroasă, când aveam cele mai hot nopți. te-am iubit mult, chiar dacă nu ți-am arătat. așa sunt eu, fraieră și paraniocă. intram pe o poartă grea,  care îmi deschidea alte două intrări ob...

m-am întrebat mult timp ce mai faci, ce mai e cu viața ta, însă oricât de mult încercam să aflu mă loveam de zidul tău, Diana. știam că nu ești bine, o ființă ca tine nu va fi niciodată. iti amintești când am venit la tine joi seara și ti-am spus să te retragi? știam de ce o spun. căutai fericirea ca un copil care își caută cadourile sub brad. draga mea, fericirea nu e pentru tine. mi-ai spus că mi-ai făcut un bine lăsându-mă, că e greu să duci o viață cu un om ca tine și te-ai îndreptat spre alt suflet. draga mea, te anunț că greșești. când ai plecat ai lăsat un gol, nu pot spune că mi-a fost greu, pot spune doar că încă trăiesc cu acel gol. caut în altele ce am pierdut o dată cu tine. dar Îți mulțumesc, în acel gol am înghesuit indiferența și acum nu mai pot iubi. am avut cele mai sălbatice aventuri, însă toate s-au terminat la fel.. cu mine, în prim plan vorbind tuturor despre regină. tu. femeia puternică și roșcată care mi-a guvernat inima. nu am crezut că te voi vedea la pământ,...

 nu-ți puteai da seama de acest lucru doar privindu-mă în ochi. trebuia să-mi privești buzele. nu  privirea și glasul au fost acelea care m-au dat de gol. buzele erau inamicul meu principal. de când eram copilă am prins obiceiul de a-mi mușca buzele în semn de nevroză. buzele acelea roșii și subțiri, deveneau palide și începeau să-mi crape. târziu am înțeles că le aveam crăpate când mă uscam, dragule, ..de dor. foarte târziu am înțeles că atunci când trec mai departe fără să-mi exprim punctul de vedere,ele se macină și cu fiecare ne-cuvânt, săracele, se erodează. așa am înțeles că orbirea provine din fisurile provocate de lipsa unei conversații deschise. omiterea unei informații -fie ea și neintenționată- știrbește vederea individului asupra faptului în sine, oferindu-i un orizont obtuz. în această dimineață rece mă simt parcă lipsită de viață. oasele mă dor ..și mi-e dor! când încerc să mă mișc... fiecare oscior din corp parcă se aude într-un ritm lent de muzică din-aceea ...

ai uitat cum e să mă iubești. îți amintești ultima oară când mi-ai dat o floare? dacă nu a fost vreun eveniment important, atunci sigur era perioada în care vroiai să fiu a ta. când m-ai avut, ai uitat de atenții, de timp planificat, nu mai mergeam în oraș că era târziu, frig, și eram obosiți, nu mai era timp pentru mine, erau ceilalți apoi eu.. pentru că eu eram a ta. eu trebuia să aștept, și să înghit orice anulare sau replanificare. mă iubeai când îți dădeam dreptate, când îți mângâiam orgoliul și admirația personală. m-ai privit ca pe o bucată de plastelină care trebuie remodelată, pentru că prima încercare a ieșit ca mama naibii. devenisem la fel de comună precum maieul tău alb. eram deja o proprietate (fără acte), și era dreptul tău să mă deții. am atâtea întrebări care nu își găsesc răspunsul. credeam că cunosc oameni care îmi pot răspunde la ele. oameni cu acel ceva în ochi, care te fac să crezi că dețin  adevărul și secretele. nu mi-a răspuns nimeni, și mi-am pierdut or...

mă aflam față în față cu mine însămi și nu știam ce să-mi spun. mi-aș fi dat o palmă, însă păream prea drăguță să-mi stric machiajul. m-am așezat picior peste picior și păream senzuală. mă credeam prințesă la castel și-mi imaginam tot alaiul de servitori cum roiesc în jurul meu. îmi imaginasem odată că-ntr-o altă viață fusesem regină și-n viața de zi cu zi aveam apucături prostești precum faptul că așteptam constant de la orice persoană să se-ncline-n a mea față și priveam cu dispreț orice gest mitocănesc. s-a auzit un zgomot și când mi-am întors privirea .. Diana zâmbea ironic din oglindă. avea doi ani deja. adoptase o poziție relaxată, cu picioarele larg deschise. își plimba mâna prin păr și era mândră. femeia aceasta, o manipulatoare nenorocită, eram tot eu. femeia aceasta era rodul imaginației mele. am aflat de existența ei când aproape era să intru în comă. mi-o amintesc și azi, stând înaintea mea cu privirea demonică, râzând isteric. țin minte cum am căzut lată la pământ zăcând î...

am strigat Nu pot rămâne  în timp ce alergam ca nebuna pe stradă. oboseala îmi inundase oasele și mintea, nu eram în stare să mă așez și să îmi privesc eșecul în ochi. încerc să privesc lumea din alt colț, am aripi să zbor oriunde, brațe să îmbrățișez o lume întreagă și ochi să privesc o mulțime de suflete. și știi care e treaba, domnule? orice abandon înseamnă pierdere. pierderea de sine duce la instabilitate psihică. instabilitatea psihică duce la nebunie, iar nebunia la fericire. frumoasă ecuație, nu? e ca în viață. dacă nu știi șă înoți nu te zbate, domnule, că te vei înneca mai repede. nu ți se pare logic? ca să știi și dumneata, ignoranța m-a adus aici, nu trufia. am avut o încredere oarbă în semeni. asta e pledoaria mea, o declarație scrisă cu sângele care curge din rănile căpătate de-a lungul timpului. știu că mi-am trăit viața prin prisma altora, dar acum jur să mă descătușez și să îmi asum riscuri. cu toate astea, incă mi-e teamă de o viață plină de eșec. nu îmi este fri...

 Caruselul meu nu se oprește. Nu pot coborâ, nu pot sări, pur și simplu se învârte continuu. Trebuie să am grijă. It never stops... nu pot scrie ce simt acum pentru că o parte din cititori mă cunosc personal. Cred că voi face o schimbare.

Am intrat în vană și m-am gândit să scriu.  E singurul loc care îmi dă libertatea de a mă exprima. În ultimul timp am avut probleme de acest gen.. și încă am. Ce nu am acum e baterie așa că voi fi succintă. Pentru cine nu mă cunoaște, numele meu este Diana. Curând am împlinit 19 ani.. De ani de zile mă lupt cu chestii pe care greu le pot controla, poate vedeți dorința mea de a face parte dintr-un support group. Dar apoi îmi amintesc: sunt puternică! Și beau o cafea tare. Mă apucă palpitațiile dar SUNT puternică în continuare! Uneori mă amuz singură. Alteori îmi sun prietena.. rar mă gândesc că mi-ar fi plăcut să am o soră mai mare, sau un frate care să mă scoată din sărite ... și de obicei atunci e momentul în care intră bunică-mea râzând în camera mea. O iubesc. II ador ființa, încrederea aceea sublimă ... nu am cuvinte. Nu voi vorbi despre altcineva din familie. Bunicul meu, Dumnezeu să îl ierte, a ales să mă păzească spiritual. îmi place să scriu. Nu știu dacă e un defect sau ...

Nu am știut că provoc atâta ură și dezamăgire. Dragul meu, ti-am promis că îmi voi ține dorul în frâu și nu o să îți scriu... dar a trecut o zi și deja m-am săturat să vorbesc singură. Mi-am canalizat energia pe ziua bunicii, care va fi peste 10 zile, femeia merită tot ce aș putea să îi ofer. Dar.. cum am aflat și noi, nimic nu e permanent, deci ele dispăreau și tu Îți făceai loc din nou. De fapt, ce s-a întâmplat? Timpul a trecut repede alături de tine și inima nu îmi dă voie să regret. Am reușit să cunosc tot, disprețul din glasul tău și Universul din ochii tăi, întotdeauna mi-au plăcut. Nu e prima dată când mă simt powerless, dar e prima dată când sunt decisă să îți respect alegerea. Pentru că încă te iubesc, chiar dacă te vreau înapoi și simplu fapt mă sfâșie, sentimentele și cicatricele tale mă fac să cred că egoismul tău e corect. Tot ce mi-am dorit a fost să fiu your lady, ever forever and... this hurts the most. Nu vreau să mai spun nimic.Aș vrea să te strâng în brațe, dar un...

Toate merg bine în ultimul timp, iubesc .. și îmi place să cred că sunt iubită, am o relație excelentă cu femeia care m-a crescut și am îndepărtat-o, zic, voit, pe cea care m-a născut. De școală sunt sigură și spre viitor mi-e temă să privesc. Deci? Unde greșesc? Mi-e frică de ce aduce ziua de mâine, în fiecare seară adorm cu teamă și mă trezesc agitată. Greșeli, trecut, idei și probleme.. năruie în capul meu, vorbe urâte și amenințări, jigniri, plecări, minciuni și zile negre. Nu știu ce să cred, am vreo boală sau sunt doar tipul infect de incurabilă care strică momentele. În anumite situații prefer să nu cred nimic.. aștept, în continuare aștept, nu știu ce. Sunt anumite persoane fără de care nu mă văd. Una e lândă mine acum. Deci, de ce nu simt că aparțin ? I do not know where I belong.

Am ajuns de unde am plecat. Cred că atât am de spus. M-am săturat să vorbesc singură și cred că acum vorbesc cu tine, oricine ai fi, oricine ar citi aberațiile mele. Întotdeauna mi-am dorit să fiu o artistă, să creez, să am posibilitatea să evadez în lumea mea și să nu simt nevoia să o transform pe cea reală. Dar ce s-a intâmplat? Am văzut ca din așa ceva nu pot trăi și până și ca hobby e mult prea costisitor. Personal, prefer să stau acasă și să murdăresc bucătăria și camera mea decât să ies și să arunc suma aia de bani de care trebuie uneori să trag. După ce mi-am incheiat frumoasa aventură în culori am dat de cea a cuvintelor. Ne-am jucat de-a v-ați ascunselea și ne-am împletit în sensuri. Mi-am creeat o altă iluzie a ceea ce îmi doresc să fiu, incă de pe vremea tonurilor cautându-mi puterea în alcool și orice altceva în afara inimii. Unde era sensul? Asta nu știu, nu sunt sigură unde e acum, și nu sunt sigură că vreau să știu. Mi-e greu să scriu despre ceva ce nu am trăit, ce nu a...

Cred ca din cauza temerilor mele si a faptului ca imi vad lumea prabusindu-se am ajuns sa visez asemenea prostii. Sunt atat de obosita psihic si astept o minune ataaaat de mare. Daaar, ma va concentra pe altele. Mi-am propus sa fiu cea mai buna in alte domenii. Sper sa te intorci inapoi. La mine. Editat: 12.23.2014 - 10:52. Abia astept sa plec.

"The light on the horizon Was brighter yesterday With shadows floating over The scars begin to fade. "

Deci, cred că acesta e momentul în care neliniștea și dezastrul se unesc intr-o superbă forță și își construiesc o fundație comună în adâncul meu. Nu m-am dus pe nici o cale pentru că singura opțiune mi-a fost patul. Îmi fac loc printre vorbe ca și cum m-aș apăra de bolovani, și la finalul zilei eu încă îmi doresc doar să pot dormi atât de mult încât să mă trezesc în momentul în care sunt fericită, nu mai vreau pași mici, ghizi luați din citate, cărți, filme motivaționale sau nu știu ce muzică, versuri care te încurajează să alegi calea ușoară sau beaturi care-ți albesc pereții capului. Nu are nici o importanță ce vreau, ce zic, dar așa ca fapt divers mi-ar face plăcere să te întorci din vacanță aia .. când ai plecat nu mi-ai zis pentru cât timp, dar se anunță vreme lungă, camarade. Ploi și tunete, viscol și frig; știai? Nu mai pot scrie, iartă-mă; dar nu mai am pic de cuvânt.

Nu am scris de ceva timp dar mintea tot aici îmi fuge. Am avut o vară superbă, cu sărutări, plecări timide și dimineți frânte, oboseală și fericire, lacrimi, gânduri îndoielnice, certuri, dansuri medievale și nu numai, mâncare bună, reproșuri, vin, plimbări, burgeri, aripioare picante, bere, muzică, păreri contradictorii, dorințe deșarte, idei împlinite, parc, nopți de neuitat, emoții pentru carnet ..etc. în fine. A fost minunat, mulțumesc Mihai. Acum e toamnă. Sunt obosită dar încă mi-e dor de cavalerul meu.

"Draga, m-am gandit la Noi. Povestea noastra. Cum naiba sa o rezum? A fost perfect? D'abea..  Orice poveste cu mine in centrul ei nu va fi decat o mare harababura. Dar iata ce stiu cu siguranta. Vremea petrecuta impreuna a fost ceva namaipomenit de frumos. Cosmarurile, betiile, sexul si certurile, superba, sclipitoarea nebunie a acestui oras al nostru unde ani de zile m-am trezit, am dat-o in bara, mi-as cerut scuze, am lesinat si am luat-o de la capat. Ca scriitor, nu ma pricep la finaluri fericite. Baiatul ramane cu fata. Il saveaza de el insusi... sfarsit de scena. Ca un om ce iubeste, realizez ca nu exista asa ceva. Nu exista asfintit. E doar acum si suntem doar noi, ce poate fi al naibii de infricosator cateodata. Dar daca iti inchizi ochii si iti asculti murmurul inimii, daca continui sa incerci si niciodata nu renunti, indiferent de cate ori gresesti, pana ce inceputul si sfarsitul se estompeaza in ceva numit 'pana ce ne vom revedea'. " Hank Moody